Mujdei

Mujdei

Mujdei în borcan
Origine
Locul de origineRomânia
Informații
Felulsos picant de usturoi
Temperatura de servirecald sau rece
Ingredient principalusturoi, sare, apă fierbinte
Alte ingredienteardei iute roșii, smântână, ulei, verdețuri
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mujdeiul este un sos picant de usturoi tocat/frecat cald sau rece folosit în bucătăria românească.

Etimologie

Cuvântul provine din sintagma must de ai, unde ai este o formă arhaică / regională pentru termenul de „usturoi”.[1] Alții cred că denumirea s-ar trage de la expresia franțuzească mousse d'ail.[2]

Ingrediente

Mujdei 2
Rouille

Obligatoriu sunt căpățâni de usturoi, sare, apă sau zeamă de carne fierbinte.[3] Opțional se poate adaugă: lămâie sau oțet, ulei, ardei iute și, depinde de regiune (vezi mai jos), verdețuri, smântână sau roșii prăjite.[4]

Mod de preparare

Mujdeiul se prepară prin zdrobirea/frecarea cățeilor de usturoi într-un mojar cu sare și apă fierbinte sau tocat în cubulețe mici, sărat și numai opărit cu apă fierbinte, opțional sub adăugare de puțin ulei și/sau un ardei iute. Astfel închise într-un borcan se țin pentru mult timp.[3]

Variații

În funcție de zona geografică se pot găsi sosuri de mujdei lărgite.[4]

  • Mujdei dobrogean cuprinde roșii (prăjite), ardei iute, oțet sau lămâie, untdelemn fierbinte, pătrunjel tocat;
  • Mujdei moldovenesc cu bulion de carne sau legume:
  • Mujdei oltenesc cu oțet, untdelemn, mărar tocat;
  • Mujdei transilvănean cuprinde smântână, oțet de mere, o linguriță de miere, tarhon bine tocat;
  • Mujdei dunărean cald usturoi pisat într-un sos alb (unt, faină, supă de carne), oțet. Se lasă să freamăte 10 minute pe foc dulce, amestecând din când în când.

Utilizare

Mujdeiul se potrivește de exemplu la ciolan afumat, mămăligă, mititei, pește în saramură sau o căpiță de guvizi de mare respectiv de baltă crocanți, prăjiți în mălai, precum în multe mâncăruri de pui, porc, pește, fasole și alte păstăi. Afumătura, rasolul și friptura se ung cu un mujdei cald.[4]

Scordolea

Asemănător

  • Allioli, o pastă mediteraneană pe bază de maioneză, produsă cu usturoi
  • Rouille, sos de usturoi cu ardei iuți, ulei de măsline, un cartof mic fiert moale sau pesmet și șofran, servit mereu cu supa Bouillabaisse⁠(fr)[traduceți], dar și cu alte mâncăruri preponderent de pește[5]
  • Scordolea, sos de usturoi cu nuci (Grecia și România)

Note

  1. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu: „Noul dicționar universal al limbii române”, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007 ISBN 978-973-675-307-7
  2. ^ Rețetele lui Radu
  3. ^ a b Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185
  4. ^ a b c Radu Anton Roman: „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, Editura Paideia, București 1998, p. 34, 215, 231-232, ISBN 973-9368-36-0
  5. ^ Paul Bocuse: "Die neue Küche - Das Kochkunstbuch vom König der Köche", Editura Econ GmbH, Düsseldorf și Viena 1977, p.109

Bibliografie

Rețete cu folosirea de mujdei se pot găsi în:

  • Eliza Hansen: „Meine rumänischen Spezialitäten”, Editura Christians Verlag, Hamburg 1973, ISBN 3-7672-0229-8
  • Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, ISBN 978-973-50-3475-7


v  d  m
Bucătăria românească
Specific național
Ciorbe, borșuri și supe
Salate
Ardei copți · Murături · Salată de boeuf · Salată de vinete · Salată de icre · Salată de sfeclă · Salată orientală
Sosuri
Mujdei · Rântaș
Brânzeturi
Dulciuri
Băuturi
Afinată · Caisată · Cireșată · Cornată · Horincă · Pălincă · Rachiu · Socată · Turț · Țuică · Vinars · Vișinată · Zmeurată