Boris Ștefanov
| Boris Ștefanov | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Kotel, Rumelia Orientală |
| Decedat | (86 de ani) Bulgaria |
| Cauza decesului | accident rutier[*] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | jurnalist politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Secretar General al Partidul Comunist din România | |
| În funcție 1934 – 1940 | |
| Precedat de | Alexander Ștefanski |
| Succedat de | Bela Breiner |
| Premii | Orden „Gheorgi Dimitrov“[*][[Orden „Gheorgi Dimitrov“ |]] |
| Partid politic | PCR |
Modifică date / text  | |
Boris Ștefanov (de fapt Boris Stefanov Mateiev, n. 1883; d. 1969, Sofia, Bulgaria) a fost un politician comunist român de origine bulgară. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (PCR), în perioada 1936-1940.
Născut în Dobrogea, România, și vorbitor de română, era unul din nepoții liderului comunist internațional Cristian Racovski, care i-a influențat drumul politic în tinerețe.
S-a numărat printre fondatorii Partidului Comunist Român, dar nu a putut fi prezent la congresul întemeietor de la 8 mai 1921, deoarece după ce s-a aflat printre organizatorii grevei generale din 1920 și după ce a fost acuzat de autorități de participare la plănuirea atentatului lui Max Goldstein de la Senat din decembrie 1920, fusese judecat și se afla în închisoare.
La Congresul al II-lea al Partidului Comunist în 1922, a fost ales în Comitetul Politic Executiv provizoriu. Tot în 1922, împreună cu Gheorghe Cristescu și cu Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Boris Ștefanov a fost ales în Parlamentul României pe lista Partidului Socialist Comunist, însă alegerea lor a fost invalidată de Parlament.
După ce Partidul Comunist a fost interzis de lege în 1924, în 1927 Boris Ștefanov a fost judecat iarăși într-un proces răsunător la Cluj și condamnat la închisoare, fapt care a trezit ecouri în cercurile de extremă stânga din multe țări.
În decembrie 1934 a fost avansat de Comintern ca secretar general al Partidului Comunist Român, având atuul de a fi „băștinaș”, spre deosebire de unii din precedesorii săi.
Participant în iulie-august 1935 la congresul al VII-lea al Cominternului la Moscova, a primit misiunea de a organiza un așa numit „front antifascist” și în România, ca manevră de întărire a poziției comuniștilor și a filosovietismului în țară.
După ce a colaborat, împreună cu alții, la îndepărtarea și la lichidarea în cursul Marii Terori din URSS a multora din tovarășii săi din conducerea Partidului, ca de pildă Elena Filipovici și Marcel Pauker, sub acuzația de troțkism, spionaj, etc., el însuși a plecat în anul 1938 în U.R.S.S., lăsând în România o conducere interimară prezidată de Béla Breiner. Ca mulți comuniști, a fost derutat la început de Pactul Ribentropp-Molotov și de interzicerea condamnării nazismului începând din anul 1939 și a încercat apoi să-i justifice rațiunea. Aflat și el în obiectivul epurărilor fatale din URSS, ar fi fost la început salvat datorită ajutorului din partea lui Gheorghi Dimitrov, dar s-a crezut greșit că, ar fi fost victimă represiunii în anul 1940. În 1963, la Sofia, la o ceremonie solemnă, a participat ca oaspete de onoare.
Legături externe
- http://istoriacomunismului.blogspot.com/2005/06/boris-stefanov-aliatul-lui-stalin.html
- Aliatul lui Stalin[nefuncțională], 7 iunie 2005, Jurnalul Național
